Reprezentative

Început.

Te schimbi uneori, fara sa iti dai seama. Poti da inapoi sau poti merge inainte. In ce direcție mergi, depinde doar de tine.

Merita sa tragi pentru tine, pentru a te forma, pentru a face ceva din viata asta.

Fiecare alege daca va parcurge un drum frumos si liniștit sau un drum complicat si dificil.

Ti se „oferă” multe șanse de a înainta, de a lupta, de a face ceva cu aceste momente. Depinde de tine daca doresti sa înaintezi, sa cunoști necunoscutul si sa înaintezi cu fiecare zi. Daca nu vrei sa merite, nu va merita.

Fiecare are o poveste, fiecare are amintiri, fiecare are un scop în viată. multi primesc acea șansa de a schimba ceva, dar sunt atât de preocupați cu ceea ce nu este bine, iar asa șansa spre ceva nou se risipește. Ti se mai ia ceva din ce ai.

Într-adevăr, este greu sa stai, sa te uiti in jur si sa apreciezi tot ce ai. Este mai „simplu” sa tânjești dupa lipsuri. Dar doar sentimentul pe care il ai cand mulțumești pentru tot ce ai este mult mai liniștitor si placut decat atunci cand esti dezamăgit si trist pentru lipsuri.

 

Viata merita trăită. Merita sa aflam care ne este scopul pe acest pământ, de ce suntem toti la fel? De ce ne asemănăm atât de bine? De ce suntem capabili de toate aceste lucruri?

The journey begins for all of us, it depends on you when it will start. image

Listen to the message

Săptămâna asta am învățat o mare lecție.

În ultima vreme m-am analizat mai adânc și am observat că judecam oamenii fără limită. Asta vine din interior. Nu sunt împăcată cu sinele meu. Mă judec și pe mine prea amănunțit. Îmi analizez toate Mișcările, si nu doar că le analizez, le judec și le critic pe cât de rău se poate. Asta a dus si la criticarea oamenilor din jurul meu.

Inconstient, mai spuneam despre acel om ca face un anumit lucru gresit. Am ajuns sa ma mint singura ca eu de fapt nu îi judec, eu doar analizez și cam atât. Dar ego-ul meu a preluat fiecare situație in locul meu. ” lasa Moni, tu esti mai deșteaptă decât ei”.

Apoi, aceasta saptamana am dat de cineva ce mi-a schimbat toata perspectiva de a judeca oamenii. Aceștia au renuntat la mancarea nesănătoasă si mănâncă doar mâncare sănătoasă. Nimic de spus. Dar au ajuns sa judece si sa critice pe fiecare om ce fumează, bea, mananca, carne si tot tacâmul.

Ideea mea este; tu cand ai facut un anumit lucru in trecut, iar apoi iti schimbi stilul de viață, încerci sa motivezi oamenii sa facă asa cum faci tu.

Dar felul in care ei vorbeau cu mare dispreț despre „noi cei ce traim nesănătos” m-a speriat. Acele cuvinte.. si fiecare moment în care spuneau despre „noi nesănătoșii”, m-au îngrozit. Lecția mea a apărut in fața mea. Am decis ca renunt la judecată si critică. Este doar un fel de a îți distruge viața singur.

Pot spune ca fiecare om si fiecare clipa a vieții sunt lecții pentru noi. Trebuie doar să fim atenți la ce ne spune viața si care este mesajul ei.

Multumesc îngerașilor 😁

2017

Cand ai o idee de mult formata, greu o vei schimba in exact opusul ei.

Fiecare an a adus un + si un – in viata fiecaruia dintre noi. Ne-am si luptat cu situatiile, dar intr-un final am ajuns si la un punct comun cu acestea.

2016 a fost o batalie mare. Poate si fizica, dar in mare parte psihologica. Am tras, ne-am chinuit, ne-am certat, ne-am dezamagit, am aflat lucruri dezamagitoare. Au fost destule. Dar, ne-a adus schimbari mari, chiar placute, pot spune eu despre situatiile mele.

Au spus multi ” abia astept sa se termine anul asta. A fost oribil”. A fost. dar ma gandesc, pentru altii a fost un an bun. Daca spiritual esti implinit si nu te mai lasi afectat de ceea ce se petrece in jurul nostru, nu mai e nevoie sa spui ca „abia astept sa inceapa un an nou”.

M-am uitat la un film in care spunea ca „timpul este o iluzie”. Asa sa fie ?

Suntem atat de diferiti, si totusi atat de asemanatori.

M-am preocupat mult timp cu problema de familie. Intrebarile incepusera sa iasa la iveala. De ce sunt asa? Sigur gresesc dupa mama mea. De ce m-a invatat asa? De ce nu mi-a spus aia, si aia, si aia?

Cand cineva povestea despre sine ceva, gandurile mele duceau direct spre „pai el e asa din cauza parintilor. Ei l-au facut sa sufere”. Am aruncat vina pe orice parinte posibil, fara sa stiu cum e acel parinte. Tot ce faceam e sa adun rautatea in mine fata de parintii mei. Nici nu mi-am pus vreodata problema: ce ar fi daca as discuta cu mama si as rezolva tot ceea ce este in interiorul meu? Si daca as face-o, as rezolva macar ceva? Apoi mister little ego aparea si spunea „Nu ai ce sa rezolvi. Vezi-ti de treaba ta. Ea a gresit, las-o pe ea sa vina cu initiativa.”

Dar, cu cat imi ascultam egoul mai mult si il lasam sa raspunda pentru mine, cu cat am devenit eu mai trista si agitata. Si am invatat ceva; cu cat te gandesti mai mult la o problema, cu cat va iesi la iveala tot mai mult.

Anul trecut m-am intors din Anglia. Sufletul imi spunea ca trebuie sa imi rezolv problemele in Romania, nu am terminat inca lectiile acolo. Asa ca m-am intors. Am stat aproape un an in tara. Am realizat care imi sunt prietenii, ce am eu de gand, ce pot face si ce nu, mai putin problema cu mama. Inca 5 zile si plec iarasi in Anglia. Batalia in suflet cu mama nu se terminase, iar apoi ceva iesit din comun s-a intamplat. Am ajuns fata in fata cu problema reala: discutia cu mama. Am discutat mai deschis ca niciodata cu ea. M-a inteles cu fiecare idee de a mea, si eu pe ea.

I-am spus ca eu am ramas blocata la varsta de 14-16 ani, cand probleme de atunci erau pentru atunci, nu pentru acuma. Eu am facut-o pe ea vinovata, pe cand eu eram cea vinovata pentru actiunile mele. Nu poti judeca pana cand nu te deschizi si vorbesti.

Asa ca, am plecat fericita si implinita, pregatita pentru o noua aventura. Stiu ca am rezolvat ceea ce trebuia rezolvat de mult cu cei din jur. Acuma este randul meu, sa aflu cine sunt si ce vreau sa fac cu aceasta viata.

Hide or heal

Tatal meu a murit acuma 11 ani. Fiind copil mic, nu am stiut ce inseamna ca un om sa moara si sa nu se mai intoarca. A fost doar o intamplare.

Fiecare an, treptat, am inceput sa observ ca el nu mai vine inapoi. Ca nu va mai face parte niciodata din viata mea viitoare. Nu mai apuca sa vada ce relatie vou avea, ce sot, ce copil, ce realizari.

Problemele personale au aparut inconstient, am gresit cu mult in fiecare an cu cate ceva, facandu-i viata mamei mai grea.

Am crescut. Am 21 de ani acuma si ma simt ca am 30. Acel eveniment mi-a facut viata poate grea ca si copil, dar m-a maturizat fortat. Si sincer, astazi, pot spune ca nu a fost nimic intamplator si ca asa a trebuit sa fie.

Ce vreau sa spun e ca, de mica, nu am dat important acelui detaliu. Nu am aratat suferinta, tristete, supararea ca acel om este absent. Am ingropat fiecare lucru inauntru, adanc de tot. Le-am sigilat bine de ceilalti, dar mai ales de mine.

Astazi am avut un gand. Cu cat am ascuns mai mult fiecare detaliu despre tatal meu si mi-am adus multa suferinta singura in viata mea, cu cat am urat viata mai mult.

Dar cand am facut 20 de ani, viata mea nu are sa mai fie niciodata la fel. Totul s-a schimbat. Vad totul diferit. Am adus la iveala fiecare detalii. Cu durere, le-am dezgropat, analizat si vindecat. Viata a inceput sa fie mai colorata si luminoasa, sa aiba sens.

 

Si cred ca, cu cat eviti mai mult, cu cat se infunda totul mai rau si devi tot mai trist si depresiv. Dar, cand recunosti si scoti la iveala ca e greu si totusi sti ca poti gasi lumina de la capatul tunelului, vindecarea incepe. Si merita totul.

img_0875

The journey of Socrates

tocmai am terminat de citit de journey of socrates. Cand am inceput cartea, mi-a parut o carte banala, simpla. Eram doar curioasa de ce am ales sa imi iau cartea si de ce am ales sa o citesc. Am continuat sa o citesc. Am citit cam 30 de pagini. Hm, am lasat cartea o saptamana de o parte. Parca nu am avut interesul de a citi mai departe.

Am venit la munca si am luat cartea cu mine. Am citit zi de zi cate putin din ea, cartea intrigandu-ma tot mai mult. Socrates a scapat din campusul de unde statea, fara parinti, doar cu oameni rai in jurul lui. A descoperit-o pe Anya pe care a cunoscut-o si in copilarie, s-a indragostit de ea si in 2,3 pagini s-au si casatorit. Un copil era pe drum, iar apoi, intr-o zi, baietii din campusul de unde a fugit el, au venit si au omorat familia lui Socrates.

Ok. Am zis, adio. Nu mai citesc prostia asta. M-am suparat, parca morte celor din carte m-au i furiat pe mine. Am simtit un fel de legatura cu Socrates in acel moment. Amandoi am pierdut, amandoi am renuntat la a gasi in viata un rost. Un motiv de a trai sau de a zambi.

Am vrut sa las cartea de tot, sa o returnez si sa nu o mai citesc. Dar am simtit ca as vrea sa o continui. Nu cred ca totusi acel sfarsit tragic poate fi sfarsitul tuturor. Intotdeauna trebuie sa vina ceva frumos.

Am citit mai departe, Socrates a inceput sa se antreneze pentru „razboi” , pentru razbunare. A invatat multi ani, in multe pagini, cum sa lupte. Apoi l-a intalnit pe un budist numit Serafim. Hm.

Cartea a prins lumina, iubire, a prins un contur cu totul diferit pentru mine. A doua jumatate a cartii am terminat-o in 2 zile. Am citit dimineata, apoi cat am putut l munca si foarte putin seara.

Socrates, cu ajutorul lui Serafim, si-a gasit raspunsurile si pacea interioara. A renuntat la ideea de a ucide. De a se razbuna. Dupa atata durere, atata ura, a invatat ca isi face doar rau singur. Ca si noi toti. Uneori, inimile ni sunt frante, oameni iubiti pleaca si ne parasesc. Gandul egoist ca „a plecat” „m-a parasit” ne duce spre cele mai intinecate drumuri ale vietii.

Daca gasim rolul acelor intamplari sAu pur si simplu acceptam ca ceea ce s-a intamplat, nu mai poate fi intors sau inversat, pacea interioara apare. Simti liniste in suflet, ca fiecare eveniment si-a avut lectia. Depinde de finalul intamplarii, atunci stim daca reactia noastra a fost potrivita sau doar egoista.

Try

Sunt zile si zile.

Intr-o zi simti ca totul este bine, iar apoi o zi in care ceva nu se mai potriveste cu nimic.

Am meditat in ultima luna zilnic, am citit tot felul de carti, mi-am linistit mintea. M-am relaxat. Apoi, a venit o zi, a doua si a treia in care lenea a napustit peste mine. Am crezut ca e doar lene, va trece. Meditatul s-a rarit, zambitul la fel si interesul fata de viata a scazut. Mintea mea a inceput sa se intrebe ” de ce ma simt iarasi asa? De ce nu mai sunt pozitiva? De ce fumez tot mai multe tigari? De ce ma pun la 10 la somn doar pentru ca mintea nu se mai opreste din vorbit?”

Am continuat apoi cateva zile cu tristetea, cu gandurile navalind in capul meu ca o tornada, cu panica, ceva nu e bine, ceva nu se mai potriveste.

Astazi, m-am trezit iarasi obosita si fara chef de a incepe o noua zi. Dar un gand m-a impins spre o dimineata mai frumoasa. Imi fac o cafea, o si savurez, meditez, mananc ceva si merg la munca.

M-am intors de la munca. A fost bine. Dar am inceput sa ma simt iarasi dezamagita. Am inceput sa plang gandindu-ma ca in ritmul asta, o zi buna una rea, nu ma vor duce nicaieri. Mi s-a facut dor de tatal meu. Mirosul lui a aparut in jurul meu. M-am speriat putin, dar parca m-am linistit cumva constienta dar inconstienta.

Am vorbit apoi cu mama la telefon. Mi-a schimbat ziua. M-a facut sa am incredere. Mi-a spus ca nu fiecare zi e buna, mai apar si momente grele cand avem de gandit si de procesat.

Poate ca uneori ducem lupte grele, si avem impresia ca toata viata noastra este asa. Dar putem schimba fiecare gand. Fiecare stare. Noi ne controlam. Simt asta tot mai mult. Observ tot mai mult ceea ce este in jurul meu si ceea ce vrea viata sa imi transmita.

Cineva are grija de mine acolo sus. Stiu si cine e. Stiu ca ma iubeste si ma impinge sa lupt pentru o viata frumoasa la care visez.

Este normal sa iti fie dor de cineva. Sa fi suparat uneori ca nu vei mai vedea acel om niciodata, in lumea materiala.

Stiu ca, candva, ne vom revedea acolo unde ne este si linistea, pacea si dragostea eterna.

Te voi revedea. Pana atunci, fac ce este mai bun din viata asta a mea, si din soldatul pe care l-ai pregatit spre ea. IMG_0509.JPG

share with people

Sti ce am observat?

Mereu am incercat sa ajut toti oamenii. Sa ii ajut sa le fie bine si sa le mearga bine. M-am implicat in activitatile lor si in problemele lor, doar pentru a face un bine. Poate ca asta este motivul pentru care multi au plecat de langa mine, crezand ca ma bag doar in viata lor pentru a le face rau. Multi oameni nu iti mai fac bine in ziua de azi cu placere. Deseori o fac pentru a primi ceva in schimb sau pentru propriul interes. Asta m-a racit ca si om. M-a facut sa nu mai fiu un om atat de bun si de iubitor. Dar, treptat, am observat ceva la mine. Am incercat sa ii ajut pe acei oameni, ce nu meritau si poate cei ce nu aveau nevoie de ajutorul meu. Datoria mea este sa imi ajut prietenii apropiati si pe mine insumi. Am lasat ce este mai important in urma. Am neglijat ce era mai important si semnificativ, doar pentru a tine straini langa mine.

Dar cum timpul trece, vedem cine ne ramane alaturi si cine nu. Cine ramane, isi doreste asta. Si imi dau seama moment cu moment ca intai trebuie sa imi ofer mie ajutor si ideile pe care le am, apoi sa le impart cu cei pe care ii iubesc.

Astanu inseamna sa renunt la a mai ajuta oamenii. O voi face tiata viata mea si o fac cu placere. Salut, zambesc oamenilor, ii ajut si ii sfatuiesc cum pot. Daca sunt de acord de a imi primi sfatul sau ajutorul, e bine, daca nu, tot e bine. Stiu ca o fac cu dragoste. Important este sa nu mai uit randul! 1,2,3. Eu, familia, amicii.

Dragostea e ceea ce ne uneste, si daca nu o impartim, atunci nici nu o primim.

Culorile cerului

De unde avem acest drept de a judeca oamenii?

A devenit atat de simplu pentru oameni sa judece in loc sa spuna lucruri frumoase.

Judecam un om inainte de a-l cunoaste, apoi il cunoastem, si il judecam si mai aspru.

Cred ca este asa: nu cunosti un om, nu il judeca. Nu sti ce lupta duce, ce suflet are si ce ii spune zilnic mintea. Apoi, il cunosti, tot nu ai dreptul sa il judeci. Daca ti-ai facut timpul sa cunosti un om, pe atat ai mai putin dreptul sa il judeci. Ai luat din timpul tau sa afli cine esti alta persoana, iar asta nu iti da dreptul sa il judeci sau condamni pentru ceea ce face.

Fiecare isi cunoaste puterea. Fiecare duce lupta trecutului cu el, fiecare are ceva de spus. Acem viziuni atat de diferite. Credem ca ceea ce vedem noi, vad si ceilalti. Dar nu este deloc asemanator ceea ce vedem. Putem privi acelasi apus, iar fiecare il vede in felul sau. Apoi, vorbim despre apus, omul de langa noi spune ca erau 7 culori, tu spui ca erau 6, iar de acolo incepe judecata.

„El crede ca stie mai bine! Se crede mai destept? Dar cine sunt eu sa accept asta?”

Ne jucam cu ceea ce ar trebui lasat in pace …

Vrei sa fi fericit? Priveste cerul in felul tau, si lasa-l sa fie asa cum e. Nu te contrazice cu culoriile altora. Fiecare le vede intr-un fel. img_0159

Crește-mă, apoi tot eu sunt de vina

Observ uneori cat de mult ne afecteaza cuvintele si tonul folosit.

Nu este vorba de adulti sau de cei batrani, ci de copii. Vedem pe strada parinti ce trag de copii, tipa la ei neincetat si ii mai si pleznesc uneori. Cand cresti intr-o familie nu tocmai perfecta, aceste imagini iti amintesc de copilaria ta.

Apoi parintii se gandesc de ce au copii asa rai, needucati, fara chef de viata, plictisiti, neascultatori s.a.m.d. Cum poti tu, om de 25-40 ani sa tipi la un alt om ce are 3-7 ani? Cum? Simplu. De ce?

Pai, raspunsul lui de ce pleaca departe. Ok, inteleg. Viata e grea. Viata e complicata. Ai multe de indeplinit si de facut. Dar daca viata ta este asa de complicata, de ce ai mai facut si un copil? Sa o complici si pe a ta si pe a lui.

Multi oameni aduc un copil in viata lor doar pentru a acea un urmas. Doar sa fie acolo. Mare greseala! Pana nu lucrezi cu tine, afli cine esti si ce poti, aduci calmul in viata ta, nu esti in stare sa faci unul.

nu poti aduce scuza ca „eu l-am facut, e dreptul meu sa tip la el”. Ei. Atunci arati cat poti ca om. Cum poti privi asa un inger, ce e de 10 ori mai mic ca tine, si sa urli la el? Sa ii spui ca nu e bun de nimic si ca e prost?

Nu esti oare tu acea greseala pentru care copilul devine bun de nimic?

Daca nu ai timp pentru el si nu iti iei acel timp pentru a cunoaste copilul, in schimb tipi la el ca mazgaleste peretii sau canta tare prin casa „deranjand vecinii”, de ce il invinovateti pentru ceea ce devine treptat?

Parintii sunt orbi. Tot mai orbi. Mama naste un copil tanara, apoi trec anii si nu mai are rabdare cu el. Se simte prea socilitata. Pai, cred ca ai gresit timpul pentru a avea un copil.

Devenim dependenti, rai, nu mai iubim, barfim, jignim, strigam si injuram!

Iar ei spun ca noi suntem nesimtiti.

Nu stiu cati parinti recunosc ca ei sunt de vina pentru greselile copiilor atunci cand au 15-16 ani.

Apoi, copilul pleaca si nu mai doreste contactul cu parintele.

De ce ?

nimeni nu isi pube intrebarea de ce. Gasesc mereu doar o scuza pentru tot.

Planete

Am avut un vis aproape lucid. Cred.

Eram pe pamant, era totul aproape gol. Eram mai multi privind luna foarte mare.

Cineva daduse luna jos si o luase in maini. Nu era tocmai o persoana buna.

Uitase sa o puna la loc, luna se facuse cat o minge, o puteai tine in maini. Cum uitase sa o puna la loc, incepuse pe luna sa iasa un copac si niste ierburi pe ea. Pe cer se vedea o planeta giganta, cred ca era Saturn (asta am spus in vis) si globul se intorsese cumva.

Saturn acoperise aproape soarele si pe pamant nu mai aveam lumina.

M-am suparat ca persoana nu a vrut sa puna luna inapoi, am inceput sa fug pe balustrade, puteam practic zbura.

Apoi aflasem ca o prietena murise, dar intr-un mod ciudat. Nu imi aduc asa bine aminte de asta.